Cum să obții ținuta boho chic ideală

Imprimeurile florale și dantela din stilul romantic, fustele lungi cu motive etnice și pălăriile fedora din stilul gipsy, cizmele cowboy și bentițele din stilul hippie, bocancii army și țintele din stilul punk, toate laolaltă formează un stil eclectic, care reflectă atitudinea lipsită de prejudecăți. Boho chic este acest stil nonconformist care adună într-un amestec rebel toate elementele de mai sus într-o formă care exprimă îndrăzneală și un spirit liber. Știai sau nu, boho este prescurtarea de la bohemian, care înseamnă persoană care este interesată de pictură, muzică, literatură, de artă în general, și trăiește într-un mod foarte informal, ignorând prejudecățile și bazându-se mai mult pe înțelegerea spirituală a vieții. Iar chic provine din limba franceză și înseamnă stil și eleganță.

Să combini mai multe stiluri și să obții coeziunea dintre mai multe piese vestimentare într-o ținută rafinată este o adevărată lecție de creativitate. Pentru că nu e ușor deloc să găsești acel detaliu creativ comun care îți transformă outfitul dintr-unul banal într-unul chic. Stilurile vestimentare sunt puternic legate de felul nostru de a fi, de temperamentul sau tipul nostru de personalitate. Boho chic este stilul care combină într-un mod unic, fără nicio miză, mai multe piese vestimentare care te fac să te simți în largul tău indiferent dacă vorbim de un eveniment anume sau de un context ceva mai relaxat ca o ieșire la cafea cu cea mai bună prietenă.

Dacă te-am convins că stilul boho chic te reprezintă și se potrivește felului tău de a fi, hai cu noi să vedem care sunt elementele care definesc ținuta boho chic și cum să le integrezi în ținuta ta:

Rochia sau fusta lungă, piesa de bază a unei ținute boho chic

Inspirată din stilul gipsy, rochia sau fusta lungă, într-o singură nuanță veselă sau cu imprimeuri florale sau etnice, este piesa de bază a unei ținute boho chic. Pornind de la ea, poți crea o ținută absolut fascinantă, extrem de feminină, potrivită în mai multe circumstanțe. Pentru a nu cădea totuși în capcana unui stil poate un pic cam bătrânicios, alege o fustă lungă din dantelă gri, cu un aer extrem de modern, la care să asortezi o geacă de piele neagră și o pereche de pantofi sport deschiși la culoare. Folosește un accesoriu de mare efect, o bentiță în jurul capului, care îți va proteja părul de vântul rebel de primăvară.

Dacă vrei să rămâi în aceeași paletă de culori, într-o zi răcoroasă de primăvară sau toamnă, la aceeași fustă din voal gri poți asorta un pulover gri decorat cu perle acrilice și astfel vei înțelege că eleganța și confortul pot exista în același timp. Nu uita să accesorizezi această ținută boemă cu o pălărie fedora de mare efect.

Dacă însă îți dorești să abordezi o ținută hippie în stilul celebru al lui Kate Moss, alege o rochie lungă cu imprimeu etnic, o vestă maro cu franjuri și o pereche de cizme din piele întoarsă maro.

Cum să obții ținuta boho chic ideală

Gențile cu franjuri și încălțămintea din piele întoarsă, accesorii must have în boho chic outfit

Ești fana denimului și a jeansilor în diverse nuanțe sau ți se potrivește mai degrabă stilul punk și garderoba ta este formată în mare parte din piese vestimentare negre? Nu contează dacă acestea sunt elementele vestimentare în care te simți cel mai bine, pentru că poți obține o ținută boho chic, care să-i surprindă pe cei din jur, cu ajutorul accesoriilor de mare efect. Combină elementele de îmbrăcăminte pe care le ai deja în garderobă, de exemplu jeansii albaștri scurți și o cămașă largă albă sau o geacă de jeans cu o rochie simplă neagră, cu botine din piele întoarsă cu franjuri, în culori pământii, sau cu sandale gladiator cu multe curele sau cu broderie etnică.

Un accesoriu care te duce instant la ținuta boemă sunt gențile din material textil cu curea de umăr foarte lungă, cu aceleași elemente specifice, broderiile, mărgelele, țintele, ciucurii, franjurile etc. Așadar, ce spui de această poșetă cu franjuri super trendy ce seamănă cu un săculeț cu șnur ce amintește de accesoriul aristocratic purtat de doamnele de la curțile regale pentru a-și ține pudrele parfumate sau scrisorile de amor?

Cum să obții ținuta boho chic ideală

Pălăriile și bijuteriile cu elemente inspirate din natură, cum poți integra elemente boho chic în orice ținută

Să porți o ținută 100% boho chic, zi de zi, în orice context, este destul de dificil. Adică, e suficient să ne imaginăm rochiile lungi, fluide, cu imprimeuri florale, sau șalvarii cu motive tradiționale ca să ne dăm seama că nu oricine poate purta aceste piese vestimentare în orice context. Dar, dacă îți place enorm stilul boho chic și ți-ai dori să-l integrezi în garderoba pe care deja o ai, fie că vorbim de job sau de o ocazie specială, să știi că este mai simplu decât îți imaginezi să integrezi elementele boho chic cu ce ai deja.  

Imaginează ținuta ta de zi cu zi pentru job: pantalonii sau fusta dreaptă din stofă fină neagră sau bleumarin, cămașa office clasică, uni sau în dungi, pantofii oxford sau cei eleganți cu toc mic. Adaugă la toate acestea, acel element din stilul boho chic care îți place și care te face să te simți în largul tău, de fiecare dată când îl porți. Poate că este colierul lung cu ciucuri sau colierul cu pietre fațetate în diverse forme sau poate că este basca neagră cu mărgele care îți dă acel aer romantic parizian, nici că mai contează. Aceste bijuterii boho chic care te duc cu gândul la bijuteriile artizanale, create manual, îți vor asigura succesul unei ținute office cu elemente boho chic.

Cum să obții ținuta boho chic ideală

Nouă ne place stilul boho chic pentru că oferă libertatea de a face cele mai năstrușnice combinații cu ajutorul accesoriilor! Cu atât mai mult dacă ești o mare consumatoare de bijuterii, cu siguranță te vei regăsi în acest stil și le vei purta într-o manieră suprinzătoare care îți va face ținuta remarcată de la prima apariție!

 

Ce dresuri se poartă în primăvara aceasta?

Să-mi țină de cald, să-mi facă piciorul mai subțire, să-mi acopere celulita sau varicele, dar totuși să nu mă facă să arăt ca o babă. Și mai sunt astfel de cerințe feminine, de aceea nu trebuie să ne mire faptul că există în prezent o mulțime de modele de dresuri, în funcție de culoare, model, grosimea țesăturii. Dar, cu o varietate atât de mare de modele și culori, îți vine super greu să te hotărăști ce pereche de dresuri să porți, nu-i așa? Pentru că dacă o pereche de dresuri potrivite te ajută să acoperi imperfecțiunile piciorului și să te facă să arăți senzuală, o pereche de dresuri prost aleasă îți poate ruina complet întreaga ținută.

Pentru că în sezonul răcoros este timpul să scoți dresurile din dotare, haideți să mergem împreună într-o călătorie virtuală pentru a vedea ce dresuri se poartă în această primăvară și cum să le integrăm în ținutele noastre:

Dresurile culoarea piciorului, pentru o piele mai fină și… bronzată

Cu siguranță, în topul popularității dresurilor se află varianta culoarea piciorului, pentru că sunt cel mai ușor de asortat. Dacă ar fi să facem un scurt istoric, am aminti faptul că lycra și-a făcut apariția prin anii 1940, când Dr Wallace Carothers a inventat fibra sintetică pentru a înlocui dresurile din mătase care aveau nevoie de o îngrijire specială deoarece se rupeau extrem de ușor. Pe atunci nicio ținută nu era completă fără o pereche de dresuri culoarea piciorului.

Dar, înainte de a-ți cumpăra o pereche de dresuri, trebuie știut faptul că există mai multe nuanțe culoarea piciorului.

Dacă în trecut era greu să-ți găsești o nuanță potrivită tipului tău de piele, în prezent există o gamă destul de largă. În special primăvară, după o iarnă în care picioarele tale au stat ascunse în pantaloni, o pereche de dresuri culoarea piciorului într-o nuanță puțin mai închisă te vor ajuta să nu lași la vedere o piele mult prea albă în comparație cu tenul sau mâinile.

Secretul este să alegi o variantă cât mai apropiată de tonul pielii tale (de pe brațe) și ferește-te de variantele foarte lucioase. Dresurile culoarea piciorului sunt opțiunea perfectă pentru ținuta office, mai ales dacă se ține cont de regula nescrisă care spune că nu trebuie să-ți arăți piciorul gol la locul de muncă. Așadar scoate-ți rochițele din dotare, indiferent de culoare și model, și întâmpină primăvara în varianta ta cea mai feminină pentru că dresurile nude merg cu orice!

ce dresuri se poarta primavara asta

Dresurile negre ascund defecte precum vânătăi, zgârieturi și varice

În special, dacă dresul negru pentru care ai optat este unul mat și cu o textură mai groasă, atunci să fii sigură că este alegerea ideală în perioada dinainte de epilat sau dacă vrei să ascunzi mici imperfecțiuni ale pielii precum vânătăile, varicele sau zgârieturile. Deși acum ceva vreme îi întâlneam în orice moment al zilei, în prezent îi vedem mai mult seara, la ținute mai elegante, chiar cu sandale pentru cele care vor o ținută mai noncoformistă.

Indiferent cât de mat este dresul tău negru, nu uita că acesta stă cel mai bine sub o rochie sau fustă, deci evită să-l porți pe post de colanți cu un pulover lung sau cu un cardigan. Avantajul suprem al dresurilor negre este că au efectul de subțiere și alungire a picioarelor, astfel dacă vrei să te bucuri de acest beneficiu poartă porți dresuri negre, opace, în prelungirea botinelor sau pantofilor negri. Pentru o ținută de primăvară urban style, alege să porți dresuri negre cu o pereche de jeans negru rupți, tricou colorat și pantofi comozi, poate chiar teniși.

ce dresuri se poarta primavara asta

Dresurile colorate sau cu imprimeuri, trucul de stil al femeilor înalte

O siluetă longilină are nevoie pentru echilibrarea proporțiilor de efecte stilistice care să segmenteze corpul. Divizarea paletei de culori, cu ajutorul contrastelor sau imprimeurilor, este o soluție ingenioasă deoarece imprimeurile și culorile puternice atrag atenția asupra picioarelor tale. Dresurile colorate sau cu imprimeuri merg mână în mână cu haine în culori cromatice simple și avantajează persoanele cu picioare subțiri. În cazul în care înălțimea ta este sub medie și ai câteva kilograme în plus, evită să porți genul acesta de dres, alege varianta dresului negru sau poți încerca un dres negru cu dungă pe spate sau cu un model fin într-o parte a piciorului care dă senzație de continuitate, de alungire.

Ține cont de regula general valabilă înainte să alegi un model de dres cu imprimeu: dresurile cu modele orizontale care dau impresia că înconjoară piciorul îl vor îngroșa, în timp ce dresurile cu model pe verticală or să-ți subțieze picioarele. Ținuta ta de primăvară din denim va fi înviorată de o pereche de dresuri colorate sau fusta ta în carouri de birou va fi scoasă din anonimat și te va scoate din banal, așa că alege culoarea care îți place și bucură-te de energia culorilor!

ce dresuri se poarta primavara asta

Grosimea dresurilor, cum îi alegi pe cei potriviți

Dresurile, indiferent de culoare sau grosime, sunt o manevră vestimentară de primăvară excelentă, deoarece îți scot feminitatea în evidență. În garderoba oricărei femei ar fi bine să își găsească locul câteva perechi de dresuri atât transparente, cât și opace, pentru că sunt un accesoriu care pot îmbunătăți semnificativ ținuta. Neapărat, dar neapărat, trebuie să cunoști tipul de dres pe care îl cumperi, deoarece efectul creat de opacitate este unul complet diferit.

ce dresuri se poarta primavara asta

Așadar, iată care sunt tipurile de dresuri pe care le găsești pe piață:

<10 DEN: Dresuri ultratransparente. Genul acesta de dresuri extrem de subțiri sunt perfecte pentru vară, pentru că îți creează senzația de picior gol. Sunt foarte delicate, dau o notă de finețe piciorului, singura grijă este să îi manevrezi cu mare atenție, fără bijuterii, pentru că riscul de a-i agăța este foarte mare. Se potrivesc perfect rochiilor rafinate și vaporoase, pentru ocazii speciale.

10—20 DEN: Dresuri transparente. Sunt ideale tot vara pentru purtare zilnică, fiind ceva mai rezistente decat cei foarte transparenți de 8 DEN de exemplu.

21—40 DEN: Dresuri semiopace. În continuare lasă pielea să se întrevadă subtil, însă pot fi purtate chiar și în zile ceva mai reci pentru că pot menține confortul termic.

41—69 DEN: Dresuri opace. Sunt potrivite pentru zilele reci de primăvară sau toamnă, alături de rochii sau fuste groase tricotate, atât la birou, cât și pentru exterior pentru că îți mențin căldura picioarelor.

70—100 DEN: Dresuri groase, opace.  Ideale pentru iarnă, dresurile foarte groase, din bumbac care amintesc de șosetele fine dau tonul unei ținute feminine de iarnă, mai ales dacă mergi pe varianta unor dresuri colorate.

Ține minte un lucru: culoarea piciorului sau negru nu sunt singurele nuanțe pentru dresuri! Îndrăznește să-ți colorezi ținuta de primăvară cu o pereche de dresuri cu imprimeuri vesele sau într-o culoare tonică, așa cum este movul, burgundul sau albastrul electric. Dresurile tale pot deveni o adevărată declarație de stil a garderobei personale atunci când ieși din tipare și te detașezi de norme și spiritul de turmă.

Spune-mi ce portofel porți ca să-ți spun cine ești

Hmm, o hipioată înrăită? Poate o romantică incurabilă? Sau ești mai degrabă genul sportivă, gata de acțiune în orice clipă? Este important să știi să te diferențiezi dintr-o mulțime, să te recunoști în lucrurile care te înconjoară, în ceea ce porți, pentru că astfel vei fii tu însuți, autentică. Accesoriile pe care le porți, la fel ca hainele sau pantofii vorbesc despre tine, sunt o formă de comunicare fără cuvinte.

Pentru că vrem să te ajutăm să-ți exprimi caracteristicile personalității tale, să te simți bine cu fiecare outfit pe care-l porți, ne-am gândit să-ți oferim câteva tipsuri plecând de la atenția pe care o acorzi detaliilor. Așadar, îți prezentăm 6 tipuri de portofele diferite potrivite pentru 6 tipuri de personalități diferite. Tu, în care categorie te încadrezi?

Portofel pastelat love, pentru o romantică incurabilă

Ai senzația că ai trăit într-o altă viață și că ai fost una dintre doamnele din înalta societate, mereu atrasă de artă și filantropie? Ai o latură sensibilă, îți plac poeziile și ești deschisă către frumos și valori sănătoase ale trecutului? Atunci ești fără îndoială o romantică incurabilă care se simte bine în compania lucrurilor frumoase inspirate din natură, care transmit iubire. Romantică incurabilă, de modă veche dar împrospătată de adierile prezentului, portofelul pastelat love ți se va potrivi mănușă. Mai ales dacă în această vară nu vei renunța la rochiile diafane din voal de mătase înflorată poți înlocui gențile incomode cu acest tip de portofel pe post de poșetă de mână.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Portofel dreamcatcher, pentru o boemă visătoare

Stilul boem, specific artiștilor, pictorilor sau muzicienilor, aparține unui tip de personalitate nonconformistă, care alege să nu se supună autorităților, ci crede în binele comun care izvorăște din inimă și mai puțin din reguli și norme impuse. Dacă ești tipul de persoană căreia nu-i place să trăiască sub presiunea termenelor limită, care adoră concertele în aer liber, care preferă o ieșire la picnic în locul unui scaun confortabil de restaurant, atunci ești cu adevărat o boemă.

Un portofel cu un imprimeu special, un talisman de vise cu clopoței de vânt, inspirat din cultura amerindiană se potrivește perfect unei boeme visătoare care adoră se petreacă ore în șir plimbându-se pe câmpii însorite, pierzând de mult noțiunea timpului, mult prea fascinată de frumusețea naturii.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Portofel Crazy Unicorn Lady, pentru femeia-copil

Ești copilăroasă, nu te dai nicicând înapoi de la un joc, este de ajuns să plouă și să formeze câteva bălți și sari în ele fără să-ți pese de consecințe. Te lași dusă de valul bucuriei, ai o atitudine optimistă asupra lumii și îți place să te desprinzi adesea din seriozitatea lumii adulte. Nu e de mirare că în garderoba ta multe piese vestimentare sunt roz și că îți plac… unicornii. Noi chiar credem că nu trebuie să-ți ascuzi latura copilăroasă a personalității tale, că este chiar o trăsătură care te face unică, autentică, plăcută celor din jur. Și mai credem că un portofel într-o culoare roz absolut adorabilă, cu unicorni, nu-ți va lăsa banii să zboare ba îi va ține în siguranță.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Portofel negru, cu perforații, pentru femeia elegantă

Adevărata eleganță o recunoști la femeia care nu-și afișează cu ostentație brandul hainelor sau accesoriilor pe care le poartă ci asupra modului în care le poartă. O femeie cu adevărat rafinată este atentă la detalii, dar niciodată nu o vei vedea purtând lucruri care să epateze. Accesoriile ei sunt de bun gust, îi completează cu stil ținuta, îi complimentează felul de a fi într-un mod natural.

Simplu, discret, un portofel negru cu perforații delicate sub formă de floare, se integrează perfect printre accesoriile preferate ale unei doamne elegante. Compartimentat cu mai multe spații de depozitare pentru carduri, monede și acte, portofelul perfect pentru o femeie elegantă trebuie să fie practic și lucrat cu bun gust.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Portofel cu simboluri parisiene, pentru femeia modernă

Inteligentă, atrăgătoare, amuzantă, pregătită pentru orice situație, par a fi trăsăturile femeii moderne, care a învățat să se descurce singură într-o societate mereu în schimbare. Conturarea imaginii proaspete a femeii moderne are la bază o trăsătură definitorie: independența. Femeia modernă nu dă socoteală nimănui pentru cheltuielile ei, are siguranță financiară, are o carieră și în același timp este determinată și sigură pe ea. Nu îi este teamă de gura lumii, nu îi este teamă să plece dintr-o relație și nici să plece singură într-o călătorie.

Parisul pentru ea nu este doar destinația celebră a îndrăgostiților din întreaga lume, ci o redută câștigată prin propriile forțe. Fără nicio altă introducere, modelul perfect de portofel care se potrivește unei femei independente este unul cu design inedit, cu simboluri parisiene care îi amintesc despre forța ei, dar deopotrivă o fac să nu uite de sensibilitatea și feminitatea specifice oricărei femei complete.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Portofel negru strălucitor, pentru femeia glamour

O femeie puternică știe să-și facă simțită prezența indiferent că participă la un eveniment important sau face cumpărături în supermarket. Dincolo de frumusețea exterioară, de grija cu care își alege hainele și coafura impecabilă, femeia glamour își etalează strălucirea și dincolo de reflectoare.

Portofelul strălucitor este un must-have în garderoba unei femei glamour care arată fabulos indiferent de stilul vestimentar. Acest model de portofel cu sistem de închidere metalic este o emblemă atemporală a stilului și eternului stil rafinat.

tipuri de portofele pentru tipuri de personalitati

Trăsăturile de personalitate confirmă că suntem diferite. Temperamentul, trăsăturile genetice, abilitățile dobândite în timp, toate acestea ne definesc. Accesoriile sunt indispensabile femeilor indiferent de preferințele stilistice, însă atunci când sunt în acord cu felul lor de a fi, le completează perfect lookul și le scot în evidență personalitatea.

Acestea au fost tipurile de portofele pentru personalități diferite care sperăm că v-au inspirat în alegerea personală sau în oferirea unui cadou inspirat pentru o persoană dragă.

 

5 reguli pentru a obține o ținută de ocazie ieșită din tipare

Ne plac evenimentele speciale, trebuie să recunoaștem, pentru că ne dau ocazia să scoatem din dulap acele haine mai speciale. Poate unele dintre voi aleg sclipirile paietelor, în timp ce altele rochiile lungi din materiale diafane sau poate alegeți să vă învăluiți trupul în fermecătoarea dantelă, ideea este că acesta este momentul când trebuie să ieșim din zona noastră de confort și poate cel mai greu moment de a da dovadă de creativitate vestimentară.

Dacă nu îți place să faci parte din ceea ce se cheamă efectul de turmă și să porți clasicele rochii de ocazie pe care le vezi obsesiv la evenimente, la foarte multe dintre participante, noi îți propunem o abordare diferită a ținutei de ocazie. Pentru a-ți ușura alegerea, îți prezentăm câteva direcții după care să te bazezi în alegerea ținutei de ocazie care să te diferențieze de celelalte doamne și chiar să te facă remarcată:

1. Petrecere de zi sau de seară, în aer liber sau interior?

În primul rând, în momentul în care alegi ținuta de ocazie trebuie să pleci de la locul unde va avea loc evenimentul, dacă este vorba de o petrecere de seară sau de zi. Motivul este foarte simplu, dacă petrecerea are loc noaptea, într-un restaurant elegant, asta în cazul în care nu s-a stabilit deja un dress code, cel mai probabil vei fii tentată să porți o rochie elegantă, lungă, dintr-un material rafinat, conform cu anotimpul, de exemplu mătase dacă este vară, catifea dacă este iarnă. Noi în schimb îți propunem să îndrăznești să porți altceva.

Pe de altă pare, dacă vorbim de un garden party, lucrurile sunt ceva mai relaxate dar trebuie tot să rămânem în zona de eleganță potrivită pentru ocazii speciale și să ținem cont de anumite reguli. Pentru că o petrecere în aer liber înseamnă a petrece în mijlocul naturii, pe o vreme frumoasă, de cele mai multe ori vara, confortul este aspectul după care ne bazăm în primul rând. Culorile recomandate sunt cele pastelate, cu imprimeuri florale sau inspirate din elementele naturii. Poți merge și pe culori vii dacă petrecerea din aer liber invită la destindere și relaxare.

5 reguli pentru a obține o ținută de ocazie ieșită din tipare

2. Alege ținuta de ocazie din două piese

Știm că soluția cea mai simplă când vine vorba de o petrecere este să alegi o rochie, așa cum aminteam mai devreme, dar ce spui să schimbi puțin abordarea și să mergi pe ceva cu totul diferit? Propunerile noastre sunt fie combinarea unei fuste lungi din tull și a unei bluze din mătase sau tricou (depinde din nou de tipul de petrecere) sau chiar o combinație de pantaloni eleganți cu un top strălucitor cu paiete. Fustele cu croieli ample, din materiale rafinate, indiferent că sunt scurte, midi sau lungi, sunt o alegere câștigătoare la orice tip de petrecere, deoarece te ajută să jonglezi în partea superioară cu o bluză din mătase, cu o cămașă simplă albă sau chiar cu un tricou simplu.De exemplu, o fustă plisată într-o culoare metalică și o cămașă albă merge la fel de bine ca o fustă neagră din tull și un tricou uni.

Când vine vorba de a purta pantaloni la un eveniment special, în niciun caz nu trebuie să iei în calcul alternativa clasică de a purta jeans împreună cu o bluză prețioasă, indiferent că vorbim de un eveniment de zi, în aer liber. Pantalonii aceia prețioși din magazine, din catifea, brocard sau catifea, pe care de obicei îi ocolești neștiind unde să-i porți, îți vor face ținuta de ocazie să iasă din tipare. Pentru o ținută de ocazie de vară mai puțin formală, o petrecere în familie, un botez sau un garden party, poți merge pe varianta unei perechi de pantaloni tip cullote, într-o culoare tonică, și un top din mătase cu imprimeu floral, iar în picioare o pereche de pantofi stilleto nude.

5 reguli pentru a obține o ținută de ocazie ieșită din tipare

3. Conferă putere accesoriilor

Știm că multe femei suferă de “sindromul să nu fiu văzută de două ori cu aceeași rochie”, însă trebuie să recunoaștem că uneori această temere este absolut nefondată. Mai ales dacă nu ești persoană publică și nu te afli în vizorul presei, probabilitatea să fii recunoscută ca purtând aceeași rochie este minimă, mai ales dacă știi să-ți faci ținuta de ocazie specială din alt punct de vedere: cu ajutorul accesoriilor.

Chiar și rochia neagră clasică poate fi abordată într-o manieră foarte glam, dacă adaugi strălucire cu ajutorul accesoriilor, de exemplu un clutch din piele naturală cu imprimeu de leopard și o pereche de cercei cu același motiv vor fi companionii potriviți pentru o petrecere tip cocktail. Cu ajutorul accesoriilor potrivite, chiar o ținută simplă formată din piese obișnuite precum fusta conică sau cămașa albă pot deveni elementele de bază ale unui outfit de ocazie dacă le îmbini cu accesorii strălucitoare, metalice, foarte glam, pe care de obicei le eviți, din teama de a nu avea o ținută foarte încărcată. Prin accesorizare si completare cu bijuterii, outfit-ul tău va părea proaspăt și diferit, cu toate că piesa de bază este aceeași sau poate chiar banală.

5 reguli pentru a obține o ținută de ocazie ieșită din tipare

4. Poartă culori tari care ți se potrivesc

În cazul unui eveniment special credem cu tărie că este cazul să renunțăm la minimalismul de zi cu zi și să dăm dovadă de curaj, dacă ne dorim o ținută de ocazie remarcabilă. Adio culorilor sobre care trec adesea neobservate! Bun venit, culorilor tari care ne dau energie și bună dispoziție necesare pentru o petrecere.

Pornește în primul rând de la elementele de bază, culoarea pielii, a ochilor și a părului și apoi alege cu încredere culoarea care ți se potrivește. Poate să fie o rochie albastru regal dacă ești blondă sau un roșu vribrant dacă ești o brunetă senzuală. Ce spui?

5. Optează pentru încălțăminte metalizată

Una dintre cele mai bune investiții în materie de încălțăminte de ocazie sunt sandalele sau pantofii cu texturi metalizate. Dacă nu ai de fiecare dată un buget generos pentru o garderobă de eveniment, poți îmbrăca o rochie office simplă la care să accesorizezi o pereche de pantofi stiletto cu toc înalt cu aspect metalic și un clutch cu paiete sau pietre strălucitoare.

Ținuta de ocazie trebuie să însemne mai mult decât purtarea unor piese vestimentare la modă, trebuie să însemne bună dispoziție, bun gust și o atitudine asumată.  Fii curajoasă, combină stiluri, piese și accesorii diferite prin care să surprizi cu o ținută de ocazie ieșită din tipare.

Cum să alegi geanta perfectă pentru tine – Tips & Tricks

Gândește-te o clipă la câte genți ai achiziționat de-a lungul timpului. Și acum gândește-te la perechile de jeans pe care le ai în garderobă. Probabil că nu le-ai ales după aceleași criterii, corect? Dacă o geantă este la modă și se potrivește cu stilul tău și bugetului tău, atunci asta este, o cumperi pe loc. Este perfect normal să cumperi ceea ce îți place, dar te-ai gândit vreodată că o geantă poate să îți flateze silueta, să ascundă mici imperfecțiuni ale corpului, la fel cum o poate face o pereche de blugi?

Dacă te-am făcut curioasă, atunci urmează cu noi pașii de mai jos pentru a-ți alege geanta perfectă pentru tine:

1. Mărimea genții în funcție de proporțiile corpului, foarte importantă

Regula de bază este una foarte simplă, dacă ești mică de înălțime și slăbuță, alege o geantă mică sau medie, iar dacă ești înaltă sau ai kilograme în plus, alege o geantă voluminoasă. De ce? Din punct de vedere vizual, vei echilibra proporțiile corpului. Alegând o geantă supradimensionată, când tu ești mică și subțirică, vei părea ca o fetiță cu geanta mamei, pe de altă parte alegând o poșetă foarte mică la o siluetă cu bust generos și șolduri proeminente nu vei face decât să accentuezi și mai mult părțile voluminoase.

2. Forma genții, cum faci alegerea potrivită

Dacă ai înțeles secretul alegerii mărimii genții conform proporțiilor corpului, aceeași atenție trebuie acordată și în cazul formei genții. Geanta potrivită pentru tine trebuie aleasă opus formei corpului tău, adică dacă ești o femeie înaltă și slabă, alege o geantă sau un rucsac cu formă rotunjită, pe de altă parte dacă ești mică de înălțime și cu forme pline, atunci potrivită pentru tine este o geantă cu forme drepte și unghiuri ascuțite, ca de exemplu o geantă dreptunghiulară, lăcuită.

Cum să alegi geanta perfectă pentru tine

3. Cum să porți geanta ca să te avantajeze

O geantă trebuie să se asorteze stilului vestimentar, dar în același timp trebuie purtată în modul care te avantajează. Cel mai important lucru de știut din punctul de vedere al modului de a purta geanta este că aceasta va atrage privirile către zona lângă care este poziționată. De exemplu, dacă vei purta o geantă de mână sau un clutch, atenția celor din jur va fi îndreptată către abdomen. Așa cum, dacă vei purta o geantă de umăr care se termină în zona șoldurilor, vei atrage privirile în această parte a corpului. Geanta tip poștaș, cu curea care delimitează sânii, avantajează femeile cu sânii mici, în timp ce gențile cu baretă scurtă de mână, care ajunge undeva la nivelul genunchilor, avantajează persoanele cu forma corpului piramidă inversată sau măr, deoarece distrag atenția din partea de sus, adăugând volum în zona mai puțin proeminentă, cea de jos.

Cum să alegi geanta perfectă pentru tine

  4. Modelul genții trebuie ales conform ținutei și evenimentului

Clutch, geantă plic, geantă tip sac, geantă supradimensionată, geantă de umăr, geantă de mână, geantă tip rucsac. Din piele naturală, ecologică, paie, catifea, material textil, cu pietre sau paiete, cu ciucuri sau cu ținte, colorată sau uni. Știm, știm, există o mulțime de modele de genți de damă, extrem de diferite, fiecare având scopul ei pentru care a fost creat. De exemplu, gențile de seară, mici și strălucitoare, așa numitele clutchuri sau genți plic, este de la sine înțeles că vor accesoriza o ținută rafinată de seară, deoarece mai mult de telefonul mobil, cheile de la mașină și un ruj nu vei putea pune în ele. În plus, multe modele sunt atât de strălucitoare și spectaculoase încât vor deveni un accesoriu individual în toată puterea. Pe de altă parte, soluția pentru a căra toate obiectele necesare copilului atunci când mergeți în parc sau la o întâlnire de afaceri unde ai nevoie de laptop, agendă și instrumente de scris, este fără îndoială o geantă mare, încăpătoare, cu multe buzunare, supradimensionată.

Dar, nu doar modelul genții este cel care trebuie să se potrivească ținutei, ci și culoarea și materialul din care aceasta este confecționată. De exemplu, o poșetă argintie cu ținte, de dimensiune mică,  va fi piesa de rezistență a ținutei tale de petrecere sau a unui outfit casual de zi, relaxat, format din jeans și sneakersi. O geantă grena dreptungiulară, din piele naturală, cu design elegant, încăpătoare, va conferi eleganță unei ținute office și îți va oferi șansa să ai la tine toate obiectele necesare în cazul unei întâlniri de afaceri.

Cum să alegi geanta perfectă pentru tine

5. Stilul genții care te caracterizează

Dintr-o mulțime de genți de damă câte există în prezent, de culori, materiale și forme variate, să o alegi pe cea care ți se potrivește pare o misiune imposibilă. Însă, nu este deloc, dacă pornești de la cel mai relevant indicator: stilul tău vestimentar. Dacă îți place stilul boem, cu influențe hippie, iar ținutele tale se bazează în general pe haine largi și relaxate, un rucsac colorat cu imprimeu care te trimite cu gândul la curentul flower power al anilor ‘60 – ‘70 îți va aduce o notă de prospețime.

Dacă ești o tipă modernă, care urmează întotdeauna ultimul trend în materie de fashion, din garderoba ta nu ar trebui să lipsească o geantă cu imprimeu de leopard, extrem de chic și la modă în acest an. Pentru femeia activă, “one-men-show”, mereu în mișcare, care are întotdeauna la ea tot ce îi trebuie, de la trusa de machiaj, la sticla cu apă și agenda de lucru, o geantă shopper, cu un design spectaculos îi va scoate în evidență latura multivalentă.

Cum să alegi geanta perfectă pentru tine

Geanta pentru orice femeie este un accesoriu foarte util pentru că ne ajută să avem la îndemână lucrurile necesare: trusa de machiaj, telefonul, cheile de la casă sau mașină, șervețele umede, agenda etc. Însă, în afară de scopul său practic, geanta în viața unei femei are un rol esențial de a ne evidenția stilul vestimentar, de a scoate din anonimat o ținută banală, de a ne ajută să ascundem o imperfecțiune a corpului. Tocmai de aceea, alegerea unei genți potrivite ar trebui să se facă în concordanță cu silueta și stilul personal, pentru ca efectul final să fie: “perfect match”.

5 accesorii care înveselesc orice ținută indiferent de anotimp

Chiar este adevărat, nu ai nevoie de o garderobă nouă în fiecare sezon, dacă investești inteligent în accesoriile potrivite. Noi îți oferim cel mai concludent exemplu posibil: little black dress. Exact, rochia clasică, neagră, care poate fi purtată într-o mulțime de situații, se poate transforma imediat cu ajutorul accesoriilor. De exemplu, varianta cocktail – rochia neagră și multe brățări aurii, cât mai multe, de diverse grosimi și cercei lungi, varianta casual – rochia neagră și un colier statement împletit sau cu aplicații textile, colorate să fie, varianta office – rochie neagră și ceas metalic.

Aceleași bijuterii pot fi purtate într-o mulțime de alte combinații care vor aduce culoare și prospețime ținutei tale. Așadar, ce spui de 5 accesorii super chic care înveselesc orice ținută, indiferent de cât de monotonă este aceasta?

1. Eșarfă cu imprimeu colorat, pentru ținuta sobră office

Poate că stilul tău vestimentar de birou este unul formal, alcătuit în mare parte din aceleași fuste și pantaloni negri la dungă și celebrele cămăși albe, și este just și de înțeles dacă lucrezi într-un domeniu business, însă uneori este bine să ieși din mediul tău de zi cu zi și să integrezi în propria garderobă accesorii care să te ajute să nu-ți pierzi individualitatea.

Dacă îți dorești să aduci un strop de creativitate stilului tău vestimentar office îți propunem să începi cu eșarfele colorate, un must-have al zilelor capricioase de primăvară, în care vântul și ploile par să influențeze puternic alegerile vestimentare.

5 accesorii care înveselesc orice ținută indiferent de anotimp

2. Ceas floral, pentru ținute vesele de vară

În sezonul cald, accesoriile pentru mâini primesc întâietate. Ascunse mult prea mult timp sub mâneci și mănuși groase, încheieturile delicate ale mâinilor feminine trebuie puse în valoare cu ajutorul accesoriilor potrivite. Ceasurile, inelele și brățările colorate pot aduce un suflu proaspăt unei garderobe de care simți că te-ai plictisit. Celebra uniformă de stradă formată din blugi, tricou și sneakersi, extrem de confortabilă de altfel, poate fi scoasă din anonimat dacă vei purta la mână un ceas cu design floral, cu curea din piele naturală roz.

3. Geantă împletită din paie cu design jucăuș pentru ținuta cu iz de vacanță

Fără să fie un accesoriu glamour, geanta din paie naturale are un super efect într-o ținută relaxată, pentru că te duce instant cu gândul la libertate, la natură, la plimbare în aer liber, la vacanță. Un simbol al anilor 1950-1960, geanta din paie se integrează perfect în mai multe anotimpuri, de la ținuta florală de primăvară, la vestimentația vaporoasă de vară, până la outfiturile în culori autumnale.

Tocmai de aceea, geanta de paie poate fi purtată într-o zi de primăvară într-o ținută all denim, cât și alături de o rochie albă, lungă, din dantelă sau bumbac, și cizme din piele întoarsă camel, completând perfect un outfit boho chic. Dacă vrei să adaugi o notă jucăușă unui look de toamnă poți purta o geantă împletită din paie alături de pulovere oversized sau alături de alte piese tricotate.

5 accesorii care înveselesc orice ținută indiferent de anotimp

4. Bentițe și agrafe, prietenele părului rebel

Multe dintre noi se trezesc cu părul ciufulit, care se îngrașă mult prea ușor și care nu vrea să se aranjeze sub niciun chip nici măcar atunci când îl privim cu ochi furioși în oglindă. Nu e un capăt de țară dacă ne gândim că există soluții super rapide de a-l aranja cu accesoriile pentru păr. Cu puțină imaginație și un strop de îndemânare îți poți aranja părul într-un mod senzațional, dând întregului tău outfit o notă de eleganță și feminitate. De exemplu, cu o simplă agrafă de păr cu flori mari din material textil îți poți face o coafură romantică, extrem de feminină. Îți prinzi părul în modul clasic într-un coc, la baza căruia atașezi agrafa. De asemenea, o bentiță pentru păr te poate salva când ești pe grabă și nu ai timp să-ți aranjezi bretonul. Poartă o bentiță veselă din material textil cu imprimeu floral care să liniștească șuvițele rebele în zilele de primăvară cu vânt puternic.

5. Coliere statement strălucitoare pentru ținuta de petrecere

Bijuteriile sunt accesoriile care conferă cea mai multă strălucire unei ținute și care ne completează stilul în modul cel mai rafinat. Colierele statement se bucură de o mare popularitate și pe bună dreptate pentru că pot transforma chiar și cea mai banală ținută într-un outfit spectaculos. Cu cristale, perle, mărgele, aplicații textile sau metalice, colierele statement se potrivesc indiferent de stilul vestimentar, de la cel formal de birou, până la cel glamour, de petrecere.

În funcție de elementele decorative, colierul statement devine accesoriul suprem de care ai nevoie pentru a-ți pune în valoare întreaga ținută. Un colier statement împletit, cu șiraguri de mărgele roșii, va fi punctul de atenție al outfitului general. Culoare roșie este încărcată de feminitate și poate fi purtată atât într-o ținută casual all denim, cât și într-o ținută office, formată din pantaloni de stofă și cămașa bleu sau albă.

5 accesorii care înveselesc orice ținută indiferent de anotimp

Accesoriile au multă putere. Au putere de a transforma orice outfit dintr-unul monoton și banal într-un vesel și plin de farmec, au putere de a ascunde anumite imperfecțiuni acoperind efectiv o zonă cu probleme sau distrăgând atenția de la o parte a corpului care nu ne place, au putere de a ne face remarcate într-o mulțime de alte ținute. Condiția esențială pentru a face din ele o adevărată declarație de stil este să îndrăznești să le porți, să-ți lași creativitatea să te ghideze, indiferent de garderoba ta sau de vremea de afară.   

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

Te-a purtat în pântec vreme de 9 luni, a fost lângă tine în cele mai importante momente, este omul căruia îi împărtășești cele mai dureroase gânduri și visurile tale mărețe. Este persoana care te-a învățat să mergi, care te-a dus de mână în prima zi de școală, care ți-a cumpărat prima înghețată. Este mama ta, persoana care te va iubi întotdeauna cel mai mult de pe această planetă, indiferent dacă îți spune în cuvinte acest lucru sau o dovedește prin tot ceea ce face pentru tine.

Știm că nu avem nevoie de o zi specială în care să ne manifestăm iubirea față de persoana care ne-a dat viață, dar atunci când se ivește un moment special, așa cum este Ziua femeii – 8 Martie, este un motiv în plus să ne bucurăm la unison cu oameni din întreaga lume alături de care împărtășim același sentiment frumos de iubire față de mamele noastre.

Dacă te afli în impas, legat de ce cadou să îi cumperi mamei tale de 8 Martie, îți propunem să arunci o privire asupra sugestiilor noastre de mai jos, pentru că suntem siguri că vei găsi un cadou potrivit pentru mama ta:

1. Eșarfă din mătase naturală, pentru o femeie elegantă

Dacă mama ta este genul de femeie care nu uită niciodată să-și dea cu ruj înainte să plece de acasă, cu siguranță va aprecia o eșarfă din mătase naturală, extrem de rafinată și delicată. Cadoul perfect pentru o femeie pentru care eleganța și rafinamentul îi dictează alegerile vestimentare trebuie să fie pe măsura stilului său. În alegerea culorii potrivite ghidează-te după ceea ce știi că preferă în general, care sunt culorile de bază din vestimentație, dacă are preferințe pentru o floare anume sau pentru un imprimeu anume.

Dacă este o iubitoare de natură, căreia îi place să îngrijească florile din balcon sau din grădină, atunci cu siguranță îi va plăcea o eșarfă din mătase cu imprimeu floral care să conțină mult verde. Pentru mama ta iubitoare de artă, pasionată sau poate colecționară de tablouri, atunci o eșarfă din mătase cu flori galbene inspirată parcă din tablourile lui Van Gogh îi va aduce un mare zâmbet pe buze. Dacă scumpa ta mamă este o femeie elegantă, dar mai sobră în vestimentație, atunci va purta cu mare drag la gât în această primăvară o eșarfă din mătase cu motive paisley, în tonuri delicate, unul dintre cele mai clasice imprimeuri.

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

2. Eșarfă cu imprimeuri vesele, pentru o femeie activă

Mereu în mișcare, dornică să-și ofere ajutorul în orice circumstanțe, cu energie parcă nesfârșită, așa ai descrie-o pe mama ta? Este clar că este una dintre femeile active care se simte bine și împlinită atunci când lucrează, când timpul nu trece degeaba pe lângă ea, pentru care odihnă înseamnă doar somnul din timpul nopții. Noi credem că i s-ar potrivit un cadou care o descrie cel mai bine, o eșarfă cu fluturi, păsări și flori sau o eșarfă cu imprimeu leopard, special pentru o femeie mereu în mișcare, curajoasă, cu o ambiție cât să mute și munții din loc.

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

3. O bijuterie cu perle, simbol al generozității și purității

Se spune despre perlă că este simbolul purității și a fost apreciată dintotdeauna pentru delicatețea și frumusețea ei. Tocmai de aceea, cuvântul „perlă” a devenit metaforă pentru a exprima un lucru extrem de rar, foarte fin, demn de admirat. De 8 Martie, o bijuterie cu perle îi va aduce un mare zâmbet pe buze mamei tale și îi va transmite dincolo de cuvinte dragostea pe care i-o porți. Un colier de perle este considerat o alegere potrivită pentru o doamnă elegantă, care obișnuiește adesea să poarte sacouri și rochii rafinate, în timp ce o brățară cu perle acrilice roșii i se potrivește mai degrabă unei femei puternice, active, care preferă ținutele casual, bazate în mare parte pe piese vestimentare din denim.

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

4. O bijuterie cu pietre Swarovski, pentru strălucirea din ochii mamei tale

Pentru orice mamă, copilul reprezintă marea ei comoară, însă în același timp pentru foarte multe femei, bijuteriile reprezintă mica lor comoară. Bijuteriile sunt frumoase, înnobilează orice chip și aduc strălucire unei ținute. Dacă vrei să-i conferi și mamei tale alura unei regine, oferă-i în dar de ziua Mamei o bijuterie cu pietre strălucitoare. Dacă mama ta are ochii verzi, cu siguranță o pereche de cercei Swarovki cu pietre verzi îi vor pune ochii și mai mult în evidență. De asemenea, bijuteriile cu pietre verzi, dar și cele cu pietre roșii se potrivesc femeilor cu părul roșcat. Mama ta blondă va arăta minunat cu un colier cu pandantiv albastru, în timp ce mama ta brunetă va străluci cu o pereche de cercei floare cu piatră precum diamantul.

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

5. O geantă casual, pentru plimbările împreună

Un cadou frumos trebuie să transmită un mesaj persoanei căreia i-l oferi. Pentru că timpul liber al oricărui tânăr din ziua de azi este din ce în ce mai limitat, cadoul pe care i-l faci mamei tale de 8 Martie ar fi drăguț să-i transmită mesajul că, indiferent de ceea ce îți va rezerva viitorul, întotdeauna îți vei face timp pentru momentele petrecute împreună.

Oferă-i în dar o geantă casual pe care să o poarte în plimbările pe care le veți face împreună. Bazează-te în alegerea genții pe stilul ei vestimentar, dacă preferă ținutele elegante, sobre, atunci o geantă neagră cu un design simplu i se va potrivit perfect, dacă în schimb este genul de femeie care se simte confortabil în ținute relaxate, cu jeans și pantofi sport, atunci o poșetă bej, de dimensiuni reduse și curea de umăr, va fi accesoriul cel mai potrivit pentru lungile voastre plimbări în aer liber.

Ce cadou să-i oferi mamei de 8 Martie

Așa-i că nu este nimeni care să te facă să te simți mai bine după o zi proastă sau care să gătească felul preferat mai bine decât mama? Mama este persoana care este mereu acolo pentru tine, fără să aștepte o răsplată în schimb decât propria ta fericire. Așa că, atunci când se ivește ocazia, nu este nimic mai frumos decât să-i întorci gesturile de bunătate înapoi, cu un cadou frumos care să-i amintească mereu de tine, de aprecierea pentru tot ceea ce a făcut și face în continuare pentru tine.

Cum să porți eșarfele primăvara în cele mai creative moduri

Cum poți purta eșarfa? Simplu de tot, dar ținând cont de faptul că dimensiunea eșarfei dă tonul ținutei. Pentru că în funcție de cât de lungă sau scurtă este eșarfa, în funcție de forma ei, triunghiulară sau dreptunghiulară, așa vei ști și cum să o porți. Bineînțeles, că la acest aspect se adaugă și materialul din care este confecționată, dar și culoarea modelelor din sertarul tău.

Suntem gata de transformat eșarfele în cele mai inedite accesorii. Iată cum le poți purta în această primăvară, în cele mai creative moduri:

Eșarfele mici cât o batistă, accesorii perfecte pentru păr și gât

Atunci când ai achiziționat acele eșarfe elegante și rafinate cu siguranță nu te-ai gândit la multiplele variante de a le purta, ci poate că ți-au atras atenția, ca în cazul multora dintre noi, culorile vii și colorate, și delicatețea materialelor din care sunt create. Dacă încă stau pitite în sertarul dulapului, dornice să iasă în bătaia vântului cald de primăvară, îți propunem să le arăți lumii pentru că există moduri super ingenioase de a purta eșarfele mici.

Cel mai cunoscut mod este acela de a transforma eșarfa într-un colier tip choker, răsucind-o de câteva ori și legând-o în partea din fața, sau de a o prinde într-o parte a gâtului similar stewardeselor.

Dacă vrei să distragi atenția din zona feței și a gâtului, fie pentru că nu ai reușit să te machiezi adecvat, fie pentru că ți-a ieșit un coș inestetic, leagă-ți o eșarfă mică și colorată la încheietura mâinii, transformând-o într-o brățară de mare efect. Pentru un plus de strălucire poți să-i adaugi chiar o broșă cu pietre și îți garantăm ca va fi punctul central din întreaga ținută.

Eșarfele mici mai pot fi purtate pe post de accesoriu de inspirație masculină, sub gulerul unei cămăși închise până la ultimul nasture, pentru a imita ideea de cravată sau papion, sau la buzunarul de sus al sacoului similar unei batiste.

De asemenea, eșarfele de damă elegante pot fi purtate pe post de accesoriu de păr. Pentru a îmblânzi suvițele rebele într-o zi de primăvară cu vânt, poți transforma o eșarfă mică într-o bandană sau o bentiță. Sau și mai simplu și mai sigur, îți poți prinde părul într-o coadă de cal, la baza căreia vei înfășura eșarfa preferată.

Eșarfele mari, curea pentru talie sau turban sofisticat

Eșarfele mari pentru femei sunt la fel de ofertante ca și cele mici. Pe lângă faptul că protejează cel mai bine împotriva vântului, pot fi transformate în diferite accesorii. Primul lucru care ne vine în minte, este să-ți marchezi talia cu o eșarfă veselă și colorată, atunci când rochia pe care o îmbraci este simplă, într-o culoare uni și are nevoie de un plus de strălucire.

Dacă vrei să înlocuiești colierele statement și să dai o notă de originalitate outfitului tău, poți transforma o eșarfă simplă în baza unui colier, de care să prinzi diverse elemente care îți plac: broșe, inele, cercei rotunzi, mărgele sau bile mari etc. Atunci când ținuta ta office este mult prea sobră și vrei să-i dai o nouă alură sacoului tău negru, poți ascunde bluza de pe dedesubt cu ajutorul unei eșarfe sau chiar poți să renunți de tot la bluză, singurul lucru care trebuie făcut este să răsucești o eșarfă lungă în jurul bretelelor sutienului, după care colțurile să le aduci în partea din față pentru a crea imaginea unei bluze false.

Dacă eșarfa este suficient de lungă, te poți folosi de ea pentru a crea un turban care pe lângă efectul super wow cu iz de vacanță în țările calde îți protejează părul de razele soarelui. Însă, varianta cea mai inedită de vacanță este aceea de a transforma o eșarfă veselă într-un top de vară cu spatele gol. Eșarfa trebuie să fie pătrată, astfel încât să poți lega două colțuri după gât, urmând ca două să fie prinse la spate, în talie.  

Tips & tricks de purtare a eșarfelor în 3 outfituri diferite

Eșarfele sunt printre cele mai versatile accesorii, care îți pot scoate ținuta din anonimat, atunci când pur și simplu nu știi ce să îmbraci. Iată 3 tipuri de outfituri diferite, cu o notă de prospețime oferită de purtarea unei eșarfe:

Eșarfa înflorată și ținuta all denim. Dacă stilul stewardesă, cu eșarfa fină din mătase legată în jurul gâtului sau sub o cămașă office, este departe de felul tău de a fi, atunci alege o eșarfă colorată, cu imprimeu floral, pe care să o poți purta la o ținută all denim. Purtată alături de o cămașă albastră și o pereche de jeans boyfriend, cu sneakersi în picioare, vei căpăta un aer modern și tineresc.

Eșarfa lungă în stil cravată anii ‘70. O cămașă office simplă, albă, easy fit, o pereche de pantaloni la dungă, eleganți, și o eșarfă dintr-un material delicat, așa cum este mătasea, legată cu unul dintre capete la baza gâtului, lăsând celălalt capăt să cadă liber într-o parte, îți va alungi silueta și îți va scoate ținuta sobră din anonimat.

Eșarfa colier și rochia de cocktail. Dacă vrei să transformi o eșarfă într-un colier inedit pentru o rochie de cocktail poți începe prin a face un nod în mijlocul eșarfei, iar apoi alte câteva pe laterale, la final colțurile se vor îmbina perfect, astfel încât eșarfa să se așeze rotund pe decolteu asemeni unui colier.

Cum să porți eșarfele primăvara în cele mai creative moduri

Misterioase sunt căile de purtare a eșarfelor și extrem de creative am putea completa, așadar dacă te-am convins că în această primăvară să îți colorezi ținuta cu ajutorul acestora, poți aruncă o privire pe toată colecția de eșarfe Meli Melo.

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Începutul primăverii este poate cel mai frumos moment din an. Te simți plin de energie, ai o stare de bine care te motivează să faci schimbări în viață, privești în jur și totul parcă vibrează. Noi spunem că acesta este momentul în care poți face un lucru extraordinar, un gest frumos pentru cele mai dragi ființe din viața ta. Mărțișoarele noastre îți vor veni în ajutor, pentru că poartă cu ele mesaje frumoase, care transmit dincolo de cuvinte aprecierea și dragostea pe care o porți. Și îți mai spunem un secret, persoanele cărora le vei oferi aceste mărțișoare te vor aprecia la rândul lor pentru că te-ai gândit să le oferi un simbol al primăverii într-o formă inedită.

Iată colecția noastră specială de mărțișoare, vestitoare strălucitoare ale primăverii, potrivite persoanelor din viața ta:

Mărțișoare pentru fiică

Știm că odată ce ai văzut-o pentru prima dată, ți-a furat inima iremediabil. Relația dintre tată și fiică este și va fi una foarte specială, care îi va consolida întreaga existență în viața de adult. Un tată afectuos, atent la nevoile fiicei, o va ajuta să devină o femeie împlinită, încrezătoare. Tocmai de aceea, fiecare ocazie în care îi poți declara dragostea este un excelent moment de conexiune între voi. Așa că îți propunem ca de 1 Martie să-i oferi un dar pe care să-l poate alături de inimă: un mărțișor-declarațieTati te iubește”.  Dacă este la o vârstă la care își dorește totuși să păstreze momentele de tandrețe în spațiul intim de acasă, atunci surprinde-ți fiica cu mărțișoare tip insigne cu design modern pe care le poate atașa de bluză, geacă sau chiar la rucsac, iar dacă deja vorbim de o tânără domnișoară credem că un mărțișor pandantiv i se va potrivi perfect.

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Mărțișoare pentru soție

Când i-ai spus ultima dată soției tale că o apreciezi pentru ceea ce face, că este frumoasă, că o iubești? Chiar dacă nu ești genul extrem de romantic, să-i declari iubirea într-un mod special, oferindu-i un mărțișor unic, prin care să-i transmiți că ea este aleasa ta, că viața în doi e mult mai frumoasă, că inimile voastre sunt una, garantăm că o va impresiona. Un mărțișor în formă de inimă cu mesajul Te iubesc, un pandantiv placat cu aur în formă de inimă, o broșă mărțișor inimă cu cheie, un pandantiv în formă de inimă cu piatră Swarovski, un mărțișor cu mesajul Soția mea iubită, oricare dintre ele îi va transmite foarte clar mesajul tău de iubire.

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Mărțișoare pentru mama

Se spune că atunci când un copil se naște, odată cu el se naște și mama. Schimbarea care se petrece în inima unei femei odată ce dă viață puiului ei este imensă, iar dragostea necondiționată pe care copilul o simte venind din partea ei este infinită. Dacă și tu simți nevoia să-i spui mamei tale mai des că o iubești, să-i spui că îi mulțumești pentru toate lucrurile pe care te-a învățat, că o apreciezi pentru momentele în care te-a sprijinit și a fost alături de tine, surprinde-o de 1 Martie cu un mărțișor, gândindu-te la lucrurile din viață care îi plac. Dacă este o mare iubitoare de flori, atunci mărțișoarele tip broșă -floare i se vor potrivi perfect, dacă este o doamnă cochetă atentă la modul în care arată oferă-i în dar o broșă cu elemente Swarovski. Când emoțiile sunt greu de pus în cuvinte, folosește-te de ajutorul mărțișoarelor cu mesaj, iar mama ta va înțelege exact ceea ce vrei să-i transmiți: că este Cea mai bună mamă.

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Mărțișoare pentru colegele de birou

Să te faci plăcut la locul de muncă nu este neapărat o artă, deși într-adevăr există persoane carismatice care reușesc în mod natural să se facă plăcute oriunde merg. Însă, să ai o relație frumoasă la job este important pentru că este locul unde îți petreci o mare parte din timp. Relațiile cu colegii de serviciu ar trebui să fie armonioase, așa că profită de fiecare moment în care să-ți manifești simpatia. De 1 Martie le poți surprinde cu un mărțișor brățară cu nume sau urează-le o primăvară frumoasă într-un mod unic cu un mărțișor ghiocel.Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Mărțișoare pentru partenerele de afaceri

Relațiile productive cu partenerii de business sunt baza oricărei afaceri. Antreprenorii își construiesc în timp relații de încredere pe care se bazează pentru succesul reciproc. Parteneriatele în afaceri sunt ca orice relație au nevoie de implicare și respect pentru a crește, așadar fiecare ocazie în care îți poți manifesta aprecierea și devotamentul este o șansă de a te face remarcat. De 1 Martie îți propunem să îți surprinzi partenerele de afaceri cu un mărțișor deosebit, un pandantiv din argint sau un pandantiv placat cu aur.

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Mărțișoare pentru doamnele pe care le apreciezi

Mătușa sau verișoara, fosta ta învățătoare, medicul de familie sau vecina de vis-a-vis, dacă simți simpatie sau recunoștință pentru aceste doamne atunci acesta este momentul în care le poți arăta acest lucru. 1 Martie este un moment de bucurie care ne îndeamnă să ne gândim către viitor, dar fără să uităm oamenii dragi din viața noastră care ne sunt aproape sau care ne-au condus pașii către ceea ce suntem astăzi. O broșă pentru doamna învățătoare care te-a inițiat în tainele scrisului, un mărțișor cu o urare frumoasă pentru mătușa care face cele mai bune prăjituri, un mărțișor cu vestitorul primăverii pentru vecinele tale la care poți apela mereu la nevoie și un mărțișor coșar pentru bunica ta dragă care îți spunea cele mai interesante povești de demult, vor transmite dincolo de cuvinte: Mulțumesc!

Cum alegi mărțișorul potrivit în funcție de destinatar

Prima zi de primăvară trebuie primită cu inima deschisă către frumos, cu gândurile îndreptate către persoanele pe care le iubești, oferindu-le un simbol al primăverii care să le aducă un zâmbet cald. Pentru că razele de iubire și caldele adieri de fericire înseninează orice zi și orice persoană, indiferent dacă soarele de pe cer își face apariția.

Tendințe la modă în sezonul de primăvară-vară 2019

Style is a way to say who you are whitout having to speak.

An nou, gânduri noi, dorințe noi și bineînțeles haine și accesorii noi! Parcă mai mult decât în oricare anotimp, primăvara ai nevoie de un nou start, nu doar în viață, ci și în garderoba personală. Dacă vrei să aduci un aer fresh ținutelor tale de primăvară-vară, îți prezentăm noile tendințe la modă în sezonul cald din 2019, recomandate de marii designeri ai lumii care și-au prezentat colecțiile în cadrul săptămânii modei de la Milano, Londra și Paris.

Așadar, dacă vrei să te inspiri din cele mai hot trenduri, iată ce ar trebui să se regăsească în garderoba ta în sezonul cald din acest an:

Culorile anului 2019: nuanțe vesele și îndrăznețe

Dacă ne ghidăm, după reprezentanții institutului Pantone, autoritatea internațională în materie de culori, culoarea anului 2019 este Living Coral, descrisă de aceștia ca fiind „o nuanţă corai care animă şi este plină de viaţă, cu irizaţii aurii care energizează„. Culoarea simbolizează nevoia de optimism, pasiunile care aduc bucurie şi dorinţa de exprimare jucăuşă.

Știm că anul trecut a fost dominat de puternicul ultraviolet, așa că nici anul acesta “nu scăpăm” de nuanța lila, deci să nu fii surprinsă dacă vei vedea în magazine piese vestimentare inspirate din parfumata lavandă.

De asemenea, pentru primăvara anului 2019 Aspen Gold, o nuanță îndrăzneață și veselă de galben, ne va îmbogăți ținutele, oferindu-ne totodată o stare de bine, de bucurie. Această culoare pozitivă a predominat în colecțiile marilor designeri, precum Brandon Maxwell, Oscar de la Renta si Karen Walker, Carolina Herrera, Escada etc. Un alt lucru care s-ar putea să te surprindă în acest an, este imprimeul acuarelă, designerii punându-și imaginația la încercare în crearea pieselor vestimentare cu acest efect.

Aceleași culori îndrăznețe și pline de prospețime se vor regăsi și în ceea ce privește make-upul și manichiura din această primăvară-vară, așadar dă o șansă machiajelor colorate cu albastru sau verde, fie că optezi pentru farduri ori creioane pentru contur.

Tendințe la modă în sezonul de primăvară-vară 2019

Accesorii chic în primăvară-vara 2019

Cu toții știm că femeile au o feblețe pentru tot ceea ce înseamnă accesorii. Astfel că designerii nu s-au lăsat mai prejos și au venit cu piese inedite pentru sezonul cald din acest an. Celebrul designer vestimentar Karl Lagerfield propune pentru femeile active, borsete și curele mari, precum și piese vestimentare cu buzunare supradimensionate care să țină loc accesoriile atunci când este cazul. Pe cât de mult se poartă accesoriile mici tip borsetă sau plic, la fel de mult se vor purta și gențile XXL, secretul este însă să nu profiți de spațiul generos și să-l umpli la maximum deoarece va arăta destul de neplăcut mai ales dacă ești mignionă.

De asemenea, cerceii statement vor domina în continuare accesoriile feminine, în special cerceii geometrici. Perlele nu mai sunt de mult asociate cu ținutele foarte elegante, formale, și se vor regăsi în diverse combinații de accesorii casual, precum bentițele, cerceii sau accesoriile de pus la gât, și pot fi purtate în outfituri fresh, alături de piese si materiale nonconformiste precum plasticul sau denimul.

Foarte important, ochelarii de soare vor fi piesele de bază în garderoba din sezonul cald. Dacă anul trecut, se purtau modelele de ochelari de dimensiuni cât mai mici, în 2019 în topul tendințelor se vor afla ochelarii inspirați de modelele cicliștilor profesioniști sau celor care practică ski, cu lentile colorate reflectorizante.

Încălțămintea anului 2019, ce porți după ce trece frigul

Tendințele în modă în sezonul primăvară-vară 2019 în materie de încălțăminte nu am putea spune că sunt extrem de marcante, deoarece vei observa că se poartă orice fel de încălțări, de la binecunoscutele platforme, la sneakers sau pantofii stiletto. În categoria flats, papucii continuă să se rămână în trend și în acest an, ba mai mult se poartă chiar și cu șosete.

Dacă ești cu adevărat o fashionistă înrăită atunci cu siguranță vei îndrăzni să porți și cele câteva “ciudățenii” ale sezonului cald din 2019 și anume: sandalele cu vârf pătrat, pantofii cu pene sau sandalele cu cristale.  

Piese vestimentare statement în primăvara-vara 2019

Conform specialiștilor, principalul trend al sezonului cald din 2019 este evidențierea siluetei. După câțiva ani, în care s-au purtat cu fervoare piesele vestimentare oversized, sezonul cald ne reamintește de puterea seducției. Astfel, elementele vestimentare din acest an vor fi feminine, fie vor lăsa multă piele la vedere, fie vor marca talia. Louis Vuitton a surprins în timpul săptămânii modei de la Paris cu costumele deux pieces cu pantaloni scurți, în timp ce brandul italian Dolce & Gabbana a adus în prim plan feminitatea prin culorii vii, modele florale și broderii manuale, în săptămâna modei de la Milano.

De asemenea, designerii au trimis pe podium o mulțime de opțiuni în ceea ce privește rochia albă, deci fără doar și poate aceasta va fi uniforma de vară pentru toate fashionistele. Diferența o vor face însă materialul și croiala, deoarece unii designeri au propus dantela, în timp ce alții au optat pentru bumbac, la fel și modelele, unele au fost croite cu mâneci bufante în timp ce altele au fost concepute cu volane sau aplicații decorative.

Pentru zilele ploioase din acest an, dacă vrei să abordezi o ținută nonoformistă, atunci în garderoba ta ar trebui să se găsească obligatoriu un impermeabil din plastic până la genunchi, într-o culoare vie, optimistă.

Sperăm așadar că ți-am răspuns la întrebarea prezentă pe buzele tuturor fashionistelor din această perioadă “Ce se poartă în primăvara-vara 2019?” Și nu uita, zâmbetul va fi întotdeauna la modă, iar încrederea în sine va fi mereu cel mai bun outfit!