Ochelarii de soare cat eye sau ochi de pisică sunt la momentul de față modelul de ochelari cel mai în vogă. Cu un iz retro, foarte feminin și hot în același timp, ochelarii de soare cu rame cat eye au revenit în forță să-ți completeze look-ul vintage din această vară sau să-ți aducă un plus de farmec la ținuta ta obișnuită de zi cu zi.
Marlyn Monroe, Elizabeth Taylor și Audrey Hepburn sunt câteva dintre celebritățile de la Hollywood care apărut în nenumărate rânduri cu modelul de ochelari de soare cat eye. Aceste rame de ochelari fermecătoare au capacitatea de a te face să arăți chic și să atragi privirile asupra ta, chiar dacă frumoșii tăi ochi vor fi ascunși și protejați de soare în spatele lentilelor închise.
Deși ramele de ochelari cat eye au reputația de a fi un model destul de dificil de purtat, noi îți spunem în cele ce urmează cine poate purta aceste accesorii atât de necesare în sezonul estival și cum îi poți integra în ținutele tale de zi cu zi într-un mod cât mai cool.
Cine poate purta ochelari cat eye?
Ramele cat eye reprezintă un stil îndrăzneț, imitând practic forma alungită și ascuțită a ochiului de pisică, detaliu care îi face să fie atât de distincți față de alte modele. Având partea mai lată în partea superioară a cadrului față de partea inferioară, dând senzația de alungire pe orizontală, îi recomandă în mod special persoanelor cu fața rotundă sau ovală deoarece conferă senzația de micșorare a lungimii feței. Structura osoasă a feţei influenţează foarte mult aspectul final, aceştia nefiind potriviţi chiar oricărei fizionomii.
Însă, lucrurile s-au mai schimbat datorită faptului că ochelarii cu rame cat eye au fost reinterpretaţi într-o mulțime de variante, de la rame cu forme soft, rotunjite, inspirate de cele vintage, până la modele ultra-sharp, cu forme exagerat de ascuţite, astfel încât putem spune că există ceva potrivit aproape pentru fiecare tip de fizionomie.
Pentru a alege stilul potrivit de ochelari de soare după forma lor, regula generală este să fii atentă să existe un contrast între forma feţei tale şi cea a ramelor. Dacă fața ta este rotundă, plină, optează pentru ramele ascuţite, unghiulare, cu linii drepte și îndrăznețe, deoarece aceste detalii vor ajuta la ascuțirea trăsăturilor. Însă, dacă ai o fizionomie mai degrabă pătrățoasă sau dreptunghiulară, mergi pe rame mai rotunjite sau ovale tip eye cat.
Pentru a afla mai multe despre forma proprie a feței tale și despre stilurile de rame de ochelari care ți se potrivesc cel mai bine, poți citi mai multe în articolul Cum alegem ramele de ochelari în funcție de forma feței.
Ce modele de ochelari de soare cu rame cat eye poți purta
Mai jos, am ales 3 dintre cele mai cool modele de ochelari de soare cu rame cat eye, astfel încât să îți poți alege perechea favorită pentru a-ți completa outfitul preferat!
1. Ochelari de soare cu rame cat eye roșii, accesoriul statement al verii
În topul tendințelor din acest an în materie de ochelari de soare sunt cei cu rame roșii. Dacă modelul de rame este cat eye atunci ai împușcat doi iepuri dintr-o lovitură pentru că nu vei putea trece neobservată, indiferent cât de ferită îți va fi privirea. Pentru că roșul reprezintă un binecunoscut element stilistic de impact, o pereche de ochelari de soare cu rame cat eye roșii este potrivită persoanelor nonconformiste, cărora nu le este teamă să atragă toată atenția asupra lor. Ramele roșii avantajează cel mai bine persoanele cu păr închis la culoare și ochi căprui sau negri, dar asta nu înseamnă că nu pot fi purtate și de persoane cu trăsături mai deschise. Îmbrăcată casual cu o bluză în dungi în stil marinăresc sau cu o fermecătoare rochie albă de vară, ochelarii cu rame roșii vor fi fără îndoială accesoriul statement al verii din garderoba ta.
2. Ochelari de soare cu rame cat eye și animal print
2019 este anul în care predomină imprimeurile îndrăznețe. Le vedem prezente peste tot, atât pe piesele vestimentare, cât și pe diverse accesorii. Prin urmare, nu aveau cum să lipsească de pe accesoriile cele mai în trend ale verii: ochelarii de soare. Ochelarii de soare cu animal print din acest sezon vor înveseli orice ținută, cu atât mai mult un outfit simplu, în culori neutre. Deși majoritatea ramelor cu imprimeu sunt mai potrivite pentru ținutele casual de zi decât pentru cele elegante, există modele care pot pune în evidență și outfiturile elegante, așa cum este acest model de ochelari de soare cu animal print cu rame cat eye ovale.
3. Ochelari de soare cu rame cat eye și rame negre
Un alt trend foarte popular în acest sezon sunt ochelarii de soare cu rame cat eye și rame negre și groase și lentile mai deschise, care imită practic ramele ochelarilor de vedere. Pot fi purtați într-o varietate mare de ținute de la cele office la diverse ținute casual, pentru că te vor ajuta să pari misterioasă, dar totodată încrezătoare în tine. Ochelarii de soare cu rame cat eye negre cu colțuri ascuțite complimentează foarte bine persoanele cu fețe rotunde, pline sau ovale, pentru că ajută la creearea unui aspect cu trăsături ascuțite. Ramele de dimensiuni reduse îți conferă un look modern, însă aduc totodată și o notă de eleganță.
Definește-ți stilul în această vară și îndrăznește să porți o pereche de ochelari de soare cu rame cat eye. Pe Meli Melo găsești o gamă variată de modele de ochelari de soare cu rame cat eye în culori diverse și cu elemente de impact care îți vor face ținutele să arate mai cool în sezonul estival.



