Trend alert: Cum porți geanta shopper, accesoriu must-have în 2020

Se spune că geanta este universul unei femei, așa că dacă ești pasionată de genți la fel de mult ca și noi, atunci în mod cert știi că una dintre gențile must have în 2020 este geanta shopper. Denumită și geanta tote sau carryall, geanta shopper este o geantă mare, de obicei cu două barete de umăr, cu sau fără închidere. Este genul de geantă pregatită pentru orice, în care poți să cari o mulțime de lucruri personale, este foarte încăpătoare, dar stylish în același timp.

Știm că în orice geantă de damă se găsesc lucruri extrem de importante, cum ar fi cheile, telefonul, portofelul și actele. Dar, într-o geantă shopper poți avea lucruri cel puțin la fel de utile, cum ar fi o trusă generoasă de farduri, ochelari de soare, un pix și o agendă sau chiar o carte, iar după caz, dacă vorbim de o mamă poți căra absolut fără probleme o jucărie a copilului sau o bluză de schimb. 

geanta shopper

Pentru acest ”survior’s kit”, designerii au propus anul acesta diverse modele de genți shopper, gata să împace toate gusturile, de la cele mai practice pentru ținute casual, până la cele mai fancy pentru ținute elegante. În 2020, designerii propun diverse modele, de la cele uni, în nuanțe diverse de alb sidefat, neon sau clasicul negru, în diverse texturi, cum ar fi paietele sau plasa. 

Geanta shooper în ținute casual

Așa cum probabil știi, stilul casual se poate defini drept o ținută comodă, alcătuită din articole vestimentare confortabile, caracterizată de tendința naturală de a te simți cât mai bine în hainele pe care le porți. Deci, e normal să ne referim la haine care îți oferă libertate de mișcare, confecționate din materiale naturale care lasă pielea să respire mai ales dacă ești o fire energică, de preferință bumbac, in, cânepă, plus niște încălțări care să nu te supună la chinuri greu de îndurat din cauza înălțimii tocurilor. 

Pentru primăvara 2020 este recomandat să alegi un poncho cu motive exotice, amintind de America de Sud, cardigane comode sau geci de denim. La absolut toate aceste modele vei putea asorta o geantă shopper. 

geanta shopper

Așadar, geanta shopper se încadrează perfect în acest tablou, deoarece îți permite să ai la tine o mulțime de lucruri personale, plus să adaugi altele pe care le achiziționezi în plimbările tale. 

Stilul genții shopper înseamnă să fii practică și în fapt de aici a apărut și conceptul de geantă pe care o poți lua la cumpărături. 

Geanta shooper în ținute urban chic

Orașul își continuă nestingherit viața socială vibrantă indiferent de anotimp: shopping, evenimente, garden parties, concerte, festivaluri și câte și mai câte motive să ieși din casă, după job și mai ales în weekend. Cu o geantă shopper ai libertatea să ai la tine o mulțime de lucruri și să jonglezi practic cu programul tău, fără să fii nevoită să treci pe acasă după diverse accesorii. 

Într-o ținută urban chic trebuie să dai dovadă de creativitate, de aceea geanta shopper poate fi acel element chic care va atrage atenția asupra outfitului tău. Dacă îți place să te îmbraci cool, să urmărești tendințele, să adopți și să-ți personalizezi stilul urban chic astfel încât să te simți bine în pielea ta.

geanta shopper

Broderii, paiete, picturi pe haine, imprimeuri inedite, mâneci bufante și umeri înalți, toate sunt elemente care îți vor face remarcate ținutele urban chic. Așadar, o geantă shopper cu paiete model unicorn va fi accesoriul must-have care te va ajuta să afișezi o prezență sigură pe sine și vei vedea că vei întoarce toate privirile și vei fi admirată.

Geanta shooper în ținute office

Dacă vorbim de ținuta office, atunci geanta shopper te poate salva de a mai purta la tine o altă geantă, de exemplu geanta de laptop. E suficient de încăpătoare să-ți poți lua la tine macbook-ul, agenda și alte lucruri de care ai nevoie în munca ta. Geanta shopper este în vogă în acest an și este una dintre cele mai populare opțiuni de genți oversized. Este suficient de elegantă încât să se potrivească în mediul office, așa că o poți lua cu succes la birou. 

O geantă shopper grena din piele naturală te va ajuta cu siguranță să atragi atenția asupra ta în momentul în care ai ieșit din companie, chiar dacă ținuta ta este una care se încadrează în rigorile mediului business. Așadar indiferent că vei purta în această primăvară un sacou sobru sau o rochie office clasică alături de un trenci, geanta shopper se va mula stilului tău și va ieși în evidență atât cât trebuie și va deveni accesoriul must-have pe care îl vei îndrăgi maxim. 

geanta shopper

Secretul este că, dacă vei alege un model simplu de geantă shopper, îți va fi mai usor să o integrezi la ținutele casual și la cele office. Așa cum menționam mai sus, geanta shopper are în principal avantajul faptului că este încăpătoare, fără să pară că exagerezi purtând ceva inestetic. 

Așadar, dacă ești pur și simplu adepta genților mari, optează pentru geanta shopper cu barete subțiri, poate chiar inserții metalice, pentru ținutele urban chic din sezonul cald, și pentru geanta shopper cu barete mai groase pentru zilele obositoare din timpul săptămânii sau atunci când chiar ai de făcut diverse treburi prin oraș. 

Gențile, indiferent de modelul lor, joacă un rol important în viețile femeilor. Așadar, dacă ai nevoie de o geantă shopper sau oricare alt model, te așteptăm pe MeliMelo.ro să-ți alegi acel accesoriu care completează ținuta, ca o reflexie a feminității și a personalitatii celei care o poartă.